Cum arată MORMÂNTUL lui Evgheni Prigojin. Fostul ”Erou al Rusiei”, îngropat în secret fără onoruri militare

Cum arată MORMÂNTUL lui Evgheni Prigojin. Fostul ”Erou al Rusiei”, îngropat în secret fără onoruri militare
Publicat: 29/08/2023, 21:44

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner, decedat în catastrofa aeriană din 23 august, a fost înmormântat într-un cimitir de la periferia oraşului său natal Sankt Petersburg. Titlul de „Erou al Rusiei” i-ar fi dat dreptul la o înmormântare cu onoruri militare depline, dar a fost dus pe ultimul drum în cadrul unor funeralii private, relatează Reuters.

”Funeraliile lui Evgheni Prigojin au avut loc într-un cadru restrâns. Cei care doresc să-şi ia rămas bun pot merge la cimitirul Porohovskoie”, se arată într-o scurtă postare pe Telegram, însoţită de fotografia lui Prigojin. Organizarea funeraliilor lui Prigojin, care şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic pe 23 august, la două luni de la rebeliunea armată a grupului Wagner împotriva conducerii militare ruse, a avut loc în mare secret, iar Kremlinul a anunţat marţi dimineaţă că preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi prezent la înmormântare.

Întrucât Prigozhin era un „Erou al Rusiei”, ar fi trebuit să fie înmormântat cu onoruri militare depline, dar șeful PMC „Wagner” a fost îngropat simplu într-un cimitir din Sankt Petersburg, alături de tatăl său.

La bordul avionului Embraer Legacy 600 al lui Prigojin, care s-a prăbuşit din cauze necunoscute la aproximativ 300 de kilometri nord-vest de Moscova în timp ce zbura din capitala Rusiei la Sankt Petersburg, se afla şi principalul comandant şi cofondator al companiei de mercenari, Dmitri Utkin.

Comitetul de Anchetă rus a confirmat duminică moartea liderului Wagner

Comitetul de Anchetă rus a anunțat duminică, prin intermediul unui comunicat, că se confirmă moartea liderului Wagner, Evgheni Prigojin, al cărui avion s-a prăbuşit, miercuri, în Rusia potrivit Agerpres.

Astfel, în urma unor „expertize genetice moleculare”, s-a stabilit că identităţile celor zece victime ale căror trupuri au fost găsite după prăbuşirea avionului „corespund listei” de pasageri şi de membri ai echipajului, printre care figura Prigojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner, a anunţat Comitetul de Anchetă rus.

Deocamdată, anchetatorii nu au precizat nimic despre pistele examinate, dar nu exclud nici teza accidentului, pe cea a unei bombe amplasate la bord, a unei rachete sol-ar lansate către aeronavă sau a unei erori de pilotaj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile:...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Ungurii au descoperit petrol lângă Budapesta. Anunţul companiei MOL
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Directiva care i-a înnebunit pe oameni. De ce nu se mai rup capacele sticlelor
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Țările din G7, „profund îngrijorate” de prietenia tot mai strânsă dintre Rusia și Coreea de...
×